Universul Studenților Memorabili – tinde spre noi orizonturi

imaginea utilizatorului CentruGhidareCariera

Deşi, este forfotă mare prin holurile universității, ultimul sunet a prevestit sfîrşitul anului universitar şi pentru studenţi, care sunt pe ultima sută de metri în susţinerea examenelor, tezelor. Cum se cuvine, la finele anului să se facă o evaluare a efortului depus, vom trece în revistă careva realizări ale Centrului de ghidare în carieră şi Relaţii cu piaţa muncii.

Ghidarea în carieră a studenților USM este obiectivul primordial al centrului. Colaborarea fructuoasă s-a datorat interesului manifestat din partea profesorilor, facultăților. Studenții anilor III şi IV au solicitat programele: Elaborarea  CV-ului și a scrisorii de intenție și Planul meu de carieră. Fapt, ce denotă intenţia lor de a pregăti dosarul de angajare pentru integrarea în cîmpul muncii.

Astfel, în februarie, pentru al treilea an consecutiv, am organizat evenimentul Parteneriat pentru calitate , axat pe colaborarea instituţiei cu mediul socioeconomic şi orientat  spre identificarea locurilor de muncă  pentru absolvenţii USM. Pe parcursul desfăşurării evenimentului, mai multe Organizaţii nonguvernamentale au desfășurat workshop-uri, unde studenții și liceenii, prezenți la eveniment, au fost informaţi despre beneficiile voluntariatului şi punctele forte ale acestei activități în cariera profesională, precum și modalitatea de integrare a acestora în voluntariatul european. În calitate de oaspeţi  am găzduit mai multe licee din diferite zone ale țării: Fălești, Ialoveni, Chișinău, Comrat, etc.

Un alt program deschis în acest an  a fost Job club, care urmăreşte aclimatizarea studenţilor cu mediul economic, prin invitarea unui reprezentat solicitat de studenţi, dar totodată şi la cererea partenerilor USM. Studenţii pot cunoaşte mai multe oportunităţi oferite de piaţa muncii, astfel încât să facă o alegere optimă pentru viitoarea carieră profesională. În această perioadă am colaborat cu următoarele companii:

  • Video Security, care au prezentat oferta de integrare în cadrul companiei, pentru studenții facultății de Fizică și Inginerie, anul II, ciclul I;
  •  Little People MoldovaFacultatea  Sociologie și Asistență socială, prezentarea programului de voluntariat și condițiile de recrutare, ciclul I;
  • Antex International Geneva, Switzerland, prezentarea companiei, în scopul recrutării viitorilor angajați. Beneficiari – Facultatea de Fizică și Inginerie, ciclul II.

Campania „USM vine în vizită la liceul tău” – 2015 a debutat în luna martie, pentru 21 raioane ale Republicii Moldova.  Această campanie a fost lansată în scopul informării liceenilor despre ofertele educaţionale USM, prin prezentarea programelor destinate liceenilor, care sunt în pragul admiterii. Acest aspect a fost reflectat și în colaborarea cu LT Ştefan – Vodă, în cadrul căreia au beneficiat de ghidare în carieră peste 100 liceeni. Continuitatea acestei colaborări a fost participarea doritorilor la proiectul Student pentru o zi, organizat în cadrul USM. Astfel, au fost solicitate următoarele facultăţi: Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Limbi şi Literaturi Străine, Drept, Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative, Sociologie şi Asistenţă Socială.

Suntem o instituţie cu tradiţii şi tindem mereu spre noi orizonturi, care doar să lumineze calea studenţilor săi. În toiul examenelor le urăm succes tuturor: studenţilor, dar şi absolvenţilor de liceu, cărora le deschidem uşile şi-i aşteptăm cu drag.  

Vă așteptăm în Comunitatea USM!

Want to discuss this topic? Open discussion forum(-s): 
Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by WeebPal.